Loading...
miercuri, 28 octombrie 2020
OFMConv Romania

Duminica a XXVI-a A

DUMINICA A XXVI-A A

UN OM AVEA DOI FII

 Suntem în Duminica a XXVI-a, din anul liturgic A, și medităm asupra textului din Evanghelia după sfântul Matei, 21,28-32, în care Isus relatează o altă parabolă despre împărăția lui Dumnezeu, intitulată „Un om avea doi fii”.

În contextul unei dispute cu fariseii și cărturarii care îl întreabă pe Isus cu ce autoritate acționează și învață, Isus îl inserează pe Ioan Botezătorul și îi întreabă de unde vine botezul lui Ioan și, întrucât ei nu răspund, nici Isus nu le răspunde cu care autoritate acționează (Mt 21,23-27), însă le pune o întrebare: „Ce părere aveți?” (Mt 21,28). Această întrebare este retorică, deoarece nu așteaptă pe moment răspunsul interlocutorilor, ci îi conduce prin prezentarea parabolei spre răspunsul corect.

„Un om avea doi fii” (Mt 21,28) este o introducere ce ne amintește de parabola Tatălui milostiv sau a fiului risipitor din Lc 15. În interpretarea sfinților părinți, primul fiu din Mt 21,28-32 îi reprezintă pe păgânii care au refuzat alianța cu Dumnezeu, preferând să își asume propria responsabilitate asupra libertății de a spune nu, însă mai apoi, la insistența profeților, a lui Ioan Botezătorul și a lui Isus, ei se convertesc și ascultă de invitația Tatălui, mergând în via sa. Aceștia se aseamănă cu vameșii și prostituatele care au ascultat de Ioan Botezătorul, cel care a mers pe calea dreptății (Mt 21,32). Al doilea fiu, cel care spune „da”, însă nu merge în vie, îi reprezintă pe evrei, cei care au acceptat alianța cu Domnul, dar nu și-au asumat responsabilitatea legii alianței.

Întrebarea a doua ne conduce spre reflecția sapiențială: „Care dintre cei doi a făcut voința Tatălui?” (Mt 21,31) și ne conduce spre răspunsul corect: „primul”. De ce primul a făcut voința Tatălui? Pentru că Tatăl ne vrea liberi și responsabili. Chiar dacă uneori dăm răspunsuri nepoliticoase, spunând „nu vreau”, asemenea copiilor, dacă revenim asupra atitudinii noastre și ne convertim, Tatăl este plin de bucurie, căci, „tot așa , va fi [mai mare] bucurie în cer pentru un păcătos care se convertește decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care nu au nevoie de convertire” (Lc 15,7.10).

Cine merge în via Domnului acceptă voința Tatălui de a deveni fii adoptivi ai săi, prin Fiul unic născut din Tatăl, iar cine se simte fiu al Tatălui, se consideră și frate cu cei din jur. Fie că facem parte din prima categorie, a celor care spun mai întâi „nu”, dar apoi își revăd atitudinea și se duc în vie, fie că facem parte din a doua categorie, a celor care spun cu ușurință „da”, însă apoi își văd de propriile interese, nu trebuie să ne descurajăm, ci să ne încredem în fidelitatea lui Isus care ne invită repetat la convertire și, deci la împlinirea voinței Tatălui!

Lăudat să fie Isus Cristos!

O duminică binecuvântată!

Meditație plăcută!

Fr. Mihai Afrențoae, OFMConv.