Loading...
miercuri, 28 octombrie 2020
OFMConv Romania

Duminica a XXV-a A

DUMINICA A XXV-A A – MT 20,1-16

PARABOLA LUCRĂTORILOR ÎN VIA DOMNULUI

Suntem în Duminica a XXV-a din anul liturgic A și medităm asupra textului din Mt 201-16 care relatează o parabolă a împărăției cerurilor, cea a lucrătorilor în via Domnului. Când vorbim despre parabolă ne referim la o învățătură pusă lângă noi, ca să ne însoțească în pelerinajul credinței, inserându-ne în împărăția cerurilor prin învățătura sa pusă în practică.

Cel care are inițiativa este Stăpânul casei, numit mai apoi stăpânul viei. El merge în piață, adică acolo unde se adunau de obicei oamenii care căutau de muncă, știind că cei care au de muncă merg în acele locuri și îi tocmește cu ziua.

Plata pentru o zi de muncă manuală era de un dinar pe zi. De fapt, Stăpânul casei se tocmește cu primii cu această sumă. Ei sunt de acord și merg să lucreze în via Domnului. Cu cei de la ora a treia, a șasea și a noua se tocmește că le va da ceea ce este drept, fără a stabili cantitativ ce înseamnă această răsplată. Cu cei de la ora a unsprezecea nu se tocmește că le va da ceva, ci pur și simplu îi trimite și pe ei în vie.

La asfințitul soarelui, adică la sfârșitul zilei de muncă, ce corespunde cu ora 18.00, Stăpânul casei îl trimite pe administratorul său pentru a-i răsplăti pe muncitori, începând de la ultimii și până la primii, la toți dându-le câte un dinar. Întrebarea pe care ne-o punem este asupra dreptății Stăpânului viei. De ce i-a tratat pe ultimii la fel ca pe primii, la fel cu cei pe care i-a tocmit în timpul zilei? De ce nu a făcut diferență între ei, după cum a muncit fiecare? Stăpânul viei s-a comportat astfel pentru că este vorba despre împărăția cerurilor, adică de viața veșnică, în care se intră prin harul lui Dumnezeu și prin colaborarea noastră cu harul.

Parabola respectivă a fost interpretată în diferite moduri, de diferite grupuri de creștini și chiar de musulmani. Primii creștini au considerat că cei care au mers în via Domnului dis-de-dimineață sunt evreii, deoarece cu ei a făcut Domnul alianța sa pentru prima dată. Mai apoi Domnul desăvârșit alianța prin Cristos și i-a chemat pe oameni la credința în Cristos, deci pe creștini.

Frații musulmani au preluat și ei această parabolă și au interpretat că ei ar fi cei de la ceasul al unsprezecelea care au mers în via Domnului. Au venit frații protestanți și au considerat că ei ar fi cei de la ceasul al unsprezecelea, deoarece parabola tratează despre teologia harului, în defavoarea teologiei meritului pe care ar fi urmat-o evreii și creștinii de până la ei.

În felul acesta toate grupurile amintite au încercat să intre în posesia viei, considerând că le aparține, uitând că Stăpânul viei este Domnul și că doar El merge neîncetat în căutarea altor muncitori pentru via sa. De asemenea, frații protestanți uită că toate grupurile tocmite în timpul zilei trebuie să colaboreze, să lucreze în via Domnului, fără a cuantifica munca proprie sau timpul petrecut în vie. Acest aspect al colaborării cu harul este mai mult decât important. Domnul nu spune că cei invitați în via sa trebuie să fie pasivi, să stea cu mâinile în sân, căci totul este har. Nu, ci îi invită să lucreze, să colaboreze.

Dacă cei dintâi rămân blocați în teologia meritului, cei de la urmă au meritul de a se fi încredințat în invitația Domnului, fără a ști dacă le va da ceva la urmă, căci textul nu spune că le-ar fi promis și lor ceva.

Învățătura este parenetică: toți suntem chemați în via Domnului, adică în împărăția cerurilor. Toți suntem invitați să colaborăm cu harul Domnului și să nu îi disprețuim pe alții dacă intră mai târziu decât noi în via Domnului. Însă nu există mântuire fără a asculta de invitația Domnului și fără a merge în via lui, în care suntem chemați să colaborăm cu calitățile și darurile cu care suntem înzestrați tot de Domnul.

Lăudat să fie Isus Cristos!

O duminică binecuvântată!

Meditație plăcută!

Fr. Mihai Afrențoae, OFMConv.