Loading...
marţi, 22 septembrie 2020
OFMConv Romania

Duminica a XXII-a A

DUMINICA A XXII-A A (MT 16,21-28)

FIUL OMULUI TREBUIE SĂ MEARGĂ LA IERUSALIM

Suntem în Duminica a XXII-a, din anul liturgic A, și medităm asupra textului din Mt 16,21-28, text compus din două părți: 16,21-23 și 16,24-28.

În textul din 16,21-23, Isus le revelează discipolilor planul Tatălui, sintetizat prin verbul impersonal dei = „trebuie”: Fiul omului trebuie să meargă la Ierusalim (16,21). De ce? Pentru că la Ierusalim avea să se împlinească cuvintele profeților care preziseseră pătimirea și moartea Mesiei, la care Isus adaugă și învierea. Petru aude doar despre pătimire și moarte, de aceea se opune, ca și cum Dumnezeu Tatăl nu ar voi aceasta: „Ferească Dumnezeu, Doamne, nu ți se va întâmpla așa ceva” (16,22). Petru nu aude sau nu înțelege că finalul va fi învierea. El se limitează doar la prima parte, cea care nu corespunde cu o viziune triumfalistă despre Mesia. În alte cuvinte, Petru nu acceptă suferința și moartea lui Isus, pentru că nu acceptă suferința sa.

„Mergi în urma mea,  Satană!” (16,23). Greu este cuvântul acesta, mai ales pentru că îi este adresat lui Petru, aceluia căruia tocmai îi spusese că „tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea” (16,18). Acum îi spune: „tu ești un scandal pentru mine” (16,23). În loc de stâncă, Petru devine piatră de poticnire, adică scandal. De ce? Pentru că nu gândește după revelația de care fusese făcut părtaș: „Tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu” (16,16), ci gândește după inspirația Satanei. Satana s-a opus mereu de-a curmezișul, voind să devieze pe oricine de la împlinirea planului lui Dumnezeu, inserându-se subtil în mintea oamenilor, cu plecare de la ceea ce pare bun: Petru îl iubea pe Isus și nu ar fi voit ca să sufere. Este arma Satanei, înșelăciunea.

Așa cum l-a respins în timpul ispitirilor, tot așa îl respinge și acum Isus: îl respinge pe Satana, dar îi spune lui Petru să meargă în urma lui, căci acolo îi este locul discipolului. Discipolul este chemat să îl urmeze pe Isus oriunde va merge, adaptându-și viața la învățătura Maestrului, a Mesiei. Această învățătură constă în trei puncte: a renunța la sine și a-și lua crucea; a-și pierde viața pentru a o salva; a-și conforma stilul de viață după modelul lui Isus.

A renunța la sine înseamnă a renunța la adaosurile culturale care nu sunt în conformitatea cu învățătura Evangheliei. Altfel spus, noi suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Gen 1,26-27), însă istoria și-a pus amprenta asupra identității noastre, transformând-o cu influențe deviate de la voința originară a Domnului. Aceste adaosuri pare că fac parte din identitatea noastră, însă când reușim să renunțăm la ele descoperim o viață nouă, în conformitate cu chipul și imaginea după care am fost creați.

A ne pierde viața pentru a o câștiga nu este doar un joc de cuvinte, ci este un adevăr exprimat în multe moduri și verificat de însuși Isus, mai apoi de mulți care l-au urmat pe cale. Este învățătura bobului de grâu căzut în pământ: pentru a da roade trebuie să moară (In 12,24). Isus dei = „trebuie” să pătimească și să moară, iar a treia zi să învie” (Mt 16,21).

A-și conforma stilul de viață după modelul lui Isus înseamnă să pună în practică revelația primită de la Tatăl. Nu e suficient să declare cu gura că Fiul omului este Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu (Mt 16,16), ci trebuie să practice învățătura ce derivă din această formulă de credință (16,27), căci Isus va judeca pe fiecare după cum a pus în practică propria credință.

Lăudat să fie Isus Cristos!

O duminică binecuvântată!

Meditație plăcută!

Fr. Mihai Afrențoae, OFMConv.