Loading...
marţi, 22 septembrie 2020
OFMConv Romania

Duminica a XIX-a A

DUMINICA A XIX-A A

CURAJ! EU SUNT, NU VĂ TEMEȚI!

Suntem în Duminica a XIX-a, anul A, și medităm asupra textului din Mt 14,22-33. După ce a înmulțit pâinile și peștii pentru cei cinci mii de bărbați, plus femei și copii, Isus îi obligă pe discipoli să urce în barcă și să meargă pe celălalt țărm al mării. Spre deosebire de discipoli care ar fi vrut să trimită lumea înainte de a fi mâncat, Isus trimite mulțimile după ce le dă de mâncare hrana Cuvântului și hrana trupească. Isus ne vrea liberi, nu ne vrea sclavi, prin manipularea vreunui ajutor, de orice natură ar fi el. Asemenea profetului Ilie care merge patruzeci de zile și patruzeci de nopți după ce a mâncat din pâinea primită din cer (1Rg 19,1-9), la fel și mulțimea săturată de pâinile și peștii înmulțiți de Isus primește puterea de a se întoarce acasă, spre a da mărturie de minunea la care a participat.

După ce dă drumul mulțimii, Isus se retrage pe munte să se roage, El singur. Aceeași acțiune o săvârșise și înainte de înmulțirea pâinilor și a peștilor. Acum Isus se retrage în rugăciune pentru a-i mulțumi Tatălui că s-a manifestat prin minunea săvârșită, arătând astfel recunoștință. Este o învățătură și pentru noi.

Între timp discipoli s-au îndepărtat câteva stadii de țărm, iar marea a început să se agite. Când valurile năprasnice ale vieții se abat asupra noastră, asemenea discipolilor vedem fantasme, în loc să îl vedem pe Isus care vine în întâmpinarea noastră. Isus, însă, are pedagogia sa: „Curaj, Eu sunt, nu vă temeți!” (Mt 14,27). Formula respectivă ne amintește de revelarea lui Dumnezeu în rugul aprins (Ex 3,6), semn că Isus este Fiul lui Dumnezeu și, asemenea Tatălui, are puterea asupra creației. De fapt, Iob spune în cartea sa: „Întinde singur cerurile şi umblă pe înălţimile mării” (Iob 9,8), iar Ps 77,20 afirmă: „În mare este calea ta şi cărările tale, în ape multe şi urmele tale nu se cunosc”. Isus se identifică cu Dumnezeu Tatăl, atât prin formula de revelație „Eu sunt”, cât și prin stăpânirea asupra mării și capacitatea de a umbla pe ape.

În numele celorlalți, Petru se adresează lui Isus, învăluit de dubii: „Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la tine pe apă!” (Mt 14,28). Dubiile merg împreună cu credința. Pe de o parte, Petru are dubii: „dacă ești Tu”, pe de altă parte, crede: „Doamne”. Pentru a crede cu tărie, Petru are nevoie de o confirmare: „poruncește să vin la tine pe apă!”. Isus are răbdare cu Petru și cu ceilalți discipoli, de aceea îi spune lui Petru: „Vino!” (14,29). Cât timp Petru privește spre Isus reușește să umble pe apă, când privește vântul, începe să se scufunde în apele mării. Aceasta este și învățătura pentru noi: să privim necontenit spre Isus, în credință.

Când frica morții îl învăluie pe Petru, strigă către Isus: „Doamne, salvează-mă!” (14,30). Din nou, dubiile merg împreună cu credința, exprimând atitudinea noastră a tuturor. Cine crede că nu are dubii să dubiteze de credința sa, iar cine crede că are doar dubii să dubiteze de dubiile sale! Nu este un joc de cuvinte, ci este o atitudine înțeleaptă, căci numai cine este fundamentalist se consideră cert în atitudinile sale, chiar și atunci când comite ororile cele mai grave de pe fața pământului.

Isus întinde mâna și îl salvează pe Petru, mai apoi, împreună urcă în barcă, ce reprezintă Biserica, iar discipolii se prosternă și aclamă la unison: „Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu” (14,33). Aceasta este atitudinea corectă a credincioșilor în fața lui Isus: prosternarea ca semn al recunoașterii divinității în persoana lui Isus. Cine îl adoră pe Isus, prosternându-se, trece peste propriile dubii și își trăiește viața în credință, la prezența lui Isus.

Lăudat să fie Isus Cristos!

Duminică binecuvântată!

Înregistrarea video poate fi urmărită la adresa:

Fr. Mihai Afrențoae, OFMConv.