Loading...
vineri, 15 decembrie 2017
OFMConv Romania

Zi de reculegere: grup formativ „fra Masseo”

Discipolul la Şcoala Învăţătorului Isus

În cursul după-amiezii zilei de 30 noiembrie, 2017, în sărbătoarea Sfântului Andrei, frații studenți din anul I si II de filosofie, ce alcătuiesc primul grup formativ numit „Fra Masseo”, au trăit un timp de reculegere şi meditare a Cuvântului lui Dumnezeu (lectio divina) în conventul ,,Padre Pio” din Roman, al fraților franciscani capucini, sub îndrumarea părintelui formator şi responsabil de grup Iosif-Eduard Cadar.

Tematica reculegerii a fost ,,Discipolul la școala învățătorului Isus”, ce dezvoltă tema generală acestui an formativ – Discipolatul: aspecte ecleziale, spirituale, franciscane şi misionare.

Am început această experienţă de meditaţie, împărtăşire şi rugăciune la ora 15:00, cu o rugăciune la Duhul Sfânt după care s-a dat citire textului evanghelic din Evanghelia după Sf. Marcu (4,1-25), în care Isus ne prezintă Parabola semănătorului şi Parabola candelei.

După proclamarea textului, fiecare frate l-a recitit în tăcere, recules şi atent, urmând apoi o reflecţie exegetico-spirituală prezentată de Pr. Iosif, pe marginea acestor două parabole. Părintele a scos în evidență faptul că discipolii și mulţimea care îl urmau pe Isus descoperă de la început în El un învățător cu totul nou față de ceilalți rabini și față de mentalitatea și practica timpului cât privește acțiunea de a învăța, a instrui în cele sfinte, dar și cât privește personalitatea maestrului învățător: un adevărat maestru divin care învaţă cu autoritate dumnezeiască şi profetică. A fost evidenţiat faptul că Isus ne formează pe noi, discipolii săi cei mai mici, în mod continuu prin învăţătura sa, atât în viața noastră publică, socială, cât și în viața personală, spirituală, în relația interioară pe care o avem cu Învăţătorul nostru. Părintele a mai pus în discuție și faptul că Isus ne recheamă, la intervale bine determinate, la responsabilitate față de învățătura sa, să ascultăm să avem adevărate urechi pentru a asculta, să  fim atenţi la ce auzim din partea lui, să fim chiar curajoși punem întrebări Maestrului divin. Formarea lui Isus şi pregătirea noastră, ce constă în a înţelege şi a primi Cuvântul Domnului într-un „pământ bun” cu tot ce implică aceasta (umilinţă, credinţă, acceptare, angajare de a ne modela viaţa şi de a aduce rodul scontat de Învăţător), fac parte din misterul împărăţiei lui Dumnezeu, adică din opera şi acţiunea sa mântuitoare în omenire, fapt din care derivă nu doar o onoare, ci şi o mare responsabilitate, de a fi pentru alţii adevărată lumină divină prin care să le oferim o şansă la Adevăr şi mântuire.

După prezentare, a fost acordat un timp meditaţiei personale, plecând de la întrebările propuse de părintele Iosif, menite a ne ajuta să facem o evaluare a gradului de conştientizare şi implicare a vieţii vis-a-vis de Darul Cuvântului lui Isus, apoi a avut loc împărtășirea fraternă a celor meditate, într-o reuniune de grup; această împărtăşire a pregătit, de fapt, adorația euharistică ce a urmat, ca parte finală şi încununare a acestui timp de reculegere. Îmbinând rugăciunea Vesperelor cu tăcerea, cântecul şi rugăciunea spontană în faţa Preasfântului Sacrament, fiecare frate a pus înaintea Învăţătorului Isus rodul meditaţiei sale, precum şi dorinţele, gândurile şi sentimentele lui, toţi recunoscându-ne discipoli mici şi nevrednici, însă foarte disponibili şi ascultători ai şoaptelor Maestrului divin.

Mulțumim Domnului pentru aceste momente frumoase trăite împreună și fraților capucini pentru ospitalitatea fraternă şi frumoasă ce ne-au oferit-o, cu afecţiune şi simplitate.

 

Fr. Iosif-Ionuț Antonică

Zi de reculegere: grup formativ „fra Masseo”
—Discipolul la Şcoala Învăţătorului Isus—

Posted by Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan on 1 Decembrie 2017