Loading...
marţi, 22 mai 2018
OFMConv Romania

Zi de formare cu şi despre tineri

În contextul reflecţiei Bisericii asupra tinerilor, în vederea sinodului dedicat lor, care va avea loc la Roma, în luna octombrie a acestui an, pregătindu-ne, de asemenea, pentru celebrarea Zilei Tineretului în Dieceza de Iași, comunitatea formativă a fraţilor studenţi ai Institutului din Roman, alături de părinții formatori şi de frații studenţi capucini, s-au bucurat de un inedit moment de formare pe tema propusă de sinod, ,,Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional”, moment ce a avut loc joi după-amiază: 3 mai, 2018.

La inițiativa părintelui rector formativ, Marius-Petru Bîlha, au fost invitaţi, pentru a ne ghida în această reflecţie, tânăra Celina-Eugenia Dumitru, participantă la reuniunea presinodală a tinerilor, desfăşurată la Roma, în perioada 19-24 martie, tânăra Raluca Cocuț, voluntar în cadrul Oficiului pentru Pastoraţia Tinerilor și părintele Felix Roca, responsabil cu Oficiul pentru Pastoraţia Tinerilor, Copiilor, Asociaţiilor din Dieceza de Iaşi şi asistent spiritual al Acţiunii Catolice din România. În salutul de deschidere, Părintele Rector și-a exprimat recunoștința pentru disponibilitatea lor de a veni în mijlocul nostru și a ne vorbi despre activitatea lor, specificând și motivația acestui moment, care se adaugă altor inițiative în ceea ce privește raportul dintre tineri și noi, tinerii seminarişti aflați în formare, obiectivul fiind acela de a ne lăsa formaţi şi de tineri, angajându-ne în a-i asculta şi a intra în dialog cu ei.

Pentru început, părintele Felix Roca a prezentat un scurt istoric al evenimentelor care au condus la organizarea unui sinod al episcopilor cu tema ,,Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional”, văzut ca un rezultat al multor cerințe din mai multe medii ecleziastice, și a menționat ulterioarele etape pregătitoare ale acestui sinod. În documentul rezultat în urma reuniunii presinodale se subliniază  două aspecte importante: Biserica are misiunea de a-i ajuta pe tineri să-și descopere propria vocație, ei având un rol important în  misiunea Bisericii de a-l vesti pe Cristos în societatea contemporană.

Într-o manieră interactivă și entuziastă, tânăra Celina-Eugenia Dumitru, reprezentanta tinerilor din partea Conferinţei Episcopilor Catolici din România (cultul romano-catolic), a prezentat desfășurarea acestei adunări presinodale, împărtășindu-ne câteva gânduri, trăiri din întâlnirea cu tinerii de pe alte continente, de diferite rase şi religii, unii chiar atei declarați, dar deschiși la a fi buni şi umani; toţi au fost încurajați de Sfântul Părinte Papa Francisc să se simtă liberi, deschiși și curajoși în a se exprima.

Între propunerile şi aşteptările tinerilor din lumea întreagă au fost semnalate, mai ales, adaptarea limbajului eclezial la cel al tinerilor de azi, prezentarea lui Dumnezeu, a lui Isus, într-o manieră care să-l redea mai apropiat, mai „viu”, mai accesibil tânărului (punând accentul pe experienţa cu El, de unde să se nască o adevărată vocaţie), grija pentru  însoțirea spirituală a tinerilor de către preoți, în vederea discernământului lor vocaţional, preocuparea Bisericii de a se prezenta tinerilor ca o adevărată mamă, având grijă să nu cadă într-un clericalism rigid.

Partea a treia a acestui document a fost prezentată de tânăra Raluca Cocuț care a evidențiat câteva așteptări ale tinerilor de la Biserică, precum: aceasta să fie autentică, capabilă să-și recunoască greșelile și slăbiciunile proprii, să fie dispusă la dialog în fața problemelor cu care ei se confruntă; să le dea spaţiul de a fi şi ei protagoniști în dinamica eclezială, conștienți fiind de propria misiune; Biserica să vină în întâmpinarea lor în diferitele locuri în care este mai puțin sau deloc prezentă, pentru a-i întâlni (pot fi identificate multe astfel de locuri:  străzile, barurile, cafenele, parcurile, sălile de sport, stadioanele, şi orice alt centru de agregare culturală sau socială, sau, de ce nu, spaţii mai puţin accesibile, cum sunt ambientele militare, ambientul de muncă şi zonele rurale, orfelinatele, spitalele, periferiile, zonele de război, închisorile, comunităţile de recuperare).

După toate aceste prezentări, frații studenți au adresat numeroase întrebări oaspeților, în urma cărora s-a închegat un frumos dialog, un bun prilej de îmbogățire reciprocă. Concluziile au fost că Biserica are datoria de a-i ajuta pe tineri să-și descopere propria vocație, vocație care implică și o misiune din partea lor, ce trebuie asumată cu seriozitate, deoarece, după cum spunea și Papa emerit Benedict al XVI-lea, ,,cei mai buni evanghelizatori ai tinerilor sunt tinerii înşiși”; preoţii, persoanele consacrate trebuie să-şi dea mai mult timp pentru a sta cu tinerii, a lega prietenii sincere, constructive, pentru a-i face protagonişti şi în viaţa Bisericii, găsind împreună cu ei noi forme atractive, pe înţelesul lor, de prezentare a mesajului divin şi de celebrare a liturgiei.

La final, părintele rector, Marius-Petru Bîlha, în asentimentul tuturor, le-a mulțumit invitaților pentru disponibilitatea de care au dat dovadă de a veni la noi și a ne împărtăși din experiența şi entuziasmul lor de tineri care iubesc Biserica şi vor să arate acest lucru prin viaţa şi implicarea lor.

Fr. Adrian Cobzaru

***

Publicată de Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan pe 3 Mai 2018