Loading...
marţi, 17 iulie 2018
OFMConv Romania

Solemnitatea Sf. Iosif: sărbătoare pentru Biserică şi pentru Provincia Franciscană

În fiecare an, Fraţii Minori Conventuali din România împărtăşesc cu întreaga Biserică bucuria sfântă a Solemnităţii Sf. Iosif, Patronul Bisericii Universale şi al Provinciei Franciscane, ales de înaintaşii noştri din dragoste şi evlavie specială pentru el, după învăţătura Constituțiunilor Ordinului: „Frații să cinstească și să imite pe Sfântul Iosif, protectorul Ordinului și admirabil model al vieții religioase” (78, § 3).

Astfel că luni, 19 martie, fraţii studenţi şi elevi au celebrat cu bucurie această solemnitate, în capela Institutului Franciscan, din Roman, reuniţi în jurul Părintelui Provincial, Teofil Petrișor, împreună cu numeroși credincioşi şi confrați din conventele și parohiile apropiate, respectiv din celelalte case de formare – casa de postulandat de la Viişoara (NŢ) şi casa de noviciat de la Prăjești.

Salutând şi felicitând cu drag pe toţi fraţii prezenţi, în cuvântul său de învăţătură Părintele Provincial a scos în evidență dragostea Sfântului Iosif pentru Sfânta Fecioară Maria. Cu toate că era un om drept, care dorea să respecte Legea, din dragoste pentru Maria, el nu a dorit să o expună ruşinii şi judecăţii oamenilor. Această decizie este, evident, inspirată de Domnul şi de credinţa lui Iosif: Dumnezeu, în fața păcatelor noastre, nu ne judecă după litera legii, ci ne iartă pe toți și ne mântuiește pentru că ne iubeşte. Aşadar Sf. Iosif este un veritabil exemplu de dragoste, dreptate dumnezeiască, discreție, umilință, credință și curăție. Pentru a ilustra că sfinţenia este cea care dă calitate şi sens vieţii, Părintele Provincial a dat şi alte exemple de vieţi sfinte, precum scurta viaţă a Sfântului Dominic Savio sau a slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal, martiră a curăției. Exemplul Sfântului Iosif ne arată tuturor o cale de viaţă în slujba Bisericii și a aproapelui, pentru a fi şi noi purtători de grijă ai lui Isus.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Părintele Provincial a mulțumit tuturor fraților prezenți pentru implicarea lor în numeroasele misiuni, opere şi slujiri ale Provinciei noastre Franciscane (formative, educative, culturale, pastorale, misionare, caritative), împărtăşind apoi fraţilor două gânduri spirituale din Exortația apostolică ,,Redemptoris Custos” a sfântului papă Ioan Paul al II-lea: să ne îngrijim de trupul mistic al lui Isus, precum Sf. Iosif s-a îngrijit de trupul omenesc al lui Isus, şi să fim dispuşi la sacrificiu şi spirit de renunțare asemenea Sfintei Familii.

Felicitându-i pe toţi fraţii care poartă numele Sfântului Iosif cu un fratern şi călduros ,,La mulți ani!”, sărbătoarea şi bucuria au continuat cu o agapă frățească, bun prilej de comuniune fraternă și dialog între frați.

Mulțumim Domnului pentru Sfântul Iosif, pe care l-a rânduit ca patron al Provinciei noastre Franciscane, şi pentru toţi fraţii franciscani care au răspuns chemării divine şi muncesc pentru slava Sa.

 

fr. Adrian Cobzaru

***

Solemnitatea Sf. Iosif: sărbătoare pentru Biserică şi pentru Provincia Franciscană.

Posted by Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan on 19 Martie 2018