Roman, 22 martie 2010: MASA ROTUNDĂ: FORMAREA PREOTULUI, O EXIGENŢĂ MULTI-DIMENSIONALĂ

În ziua de 22 martie 2010, a avut loc Masa Rotundă cu tema: FORMAREA PREOTULUI, O EXIGENŢĂ MULTI-DIMENSIONALĂ, eveniment organizat de Facultatea de Teologie Pastorală din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman. Prin intermediul referatelor prezentate de către studenţii acestei facultăţi s-a urmărit evidenţierea necesităţii formării umane, spirituale, morale şi intelectuale a preotului.
După salutul introductiv al moderatorului, Pr. Bernardin Duma, a urmat susţinerea referatelor:
Formarea umană a preotului: aspecte psihosociale – Fr. Florin Orza, OFMConv
Conform titlului, lucrarea vorbeşte despre aspecte psiho¬sociale în formarea preotului, mai exact: maturitatea afectivă, formarea voinţei, acceptarea opuşilor prezenţi în fiecare persoană, adică tensiunea ce se naşte dintre latura conştientă şi cea inconştientă. Trecând la aspectele sociale, lucrarea pune accent pe autostimă, care este indispensabilă pentru o relaţionare „normală” cu sine însuşi şi cu ceilalţi.
Formarea morală a preotului din perspectiva conştiinţei. – Fr. Cristian Aiojoaei, OFMConv.
Viaţa morală este trăirea concretă a omului în comuniune cu Dumnezeu. Preotul este chemat să devină imaginea fidelă a acestei comuniuni. Conştiinţa este locul unde răsună vocea lui Dumnezeu, unde îl el interpelează pe om şi îi face cunoscut binele de urmat în viaţă. Conştiinţa preotului devine în acest sens o realitate de o importanţă deosebită. Doar în măsura în care candidatul la preoţie sau preotul va intra în „sanctuarul interior” al conştiinţei sale şi acolo îl va întâlni pe Dumnezeu, va reuşi să-şi îndeplinească vocaţia sa şi menirea de a-i ajuta pe oameni să-l cunoască pe Dumnezeu în intimitatea inimii.
Preotul, omul devenit Cristos – Fr. Ioan V. lojă, OFMConv.
Preotul este alter Christus, mediator între Dumnezeu şi oameni; un om ancorat în lume, dar separat de lume – punte de legătură între cer şi pământ; nu este înger din cer, dar nici un om ca toţi ceilalţi; animă societatea şi-i dă forţă morală, tinzând spre o unire cât mai intimă cu Cristos, pentru a fi sfânt şi neprihănit (cf. Ef 1,4), nu doar printr-o asimilare „sacramentală” sau funcţională, ci şi prin modul său de a fi, prin viaţa sa personală, având ca centru şi model pe Cristos, fiind „transformat” în Cristos. Deşi nu era preot, Sfântul Francisc rămâne un imbold pentru preoţii din toate timpurile. El a căutat să-şi cultive şi să-şi aprofundeze relaţia sa existenţială cu persoana vie a Domnului Isus, dorind să fie întru totul una cu El.
Dincolo de profesionalism: reflecţie asupra spiritualităţii sacerdotale – Fr. Paul Mârţ, OFMConv.
Pe lângă misiunea de a predica Cuvântul, de a împărţi milostivirea lui Dumnezeu prin Sacramentul Reconcilierii şi a celebra Euharistia, menirea preotului că e aceea de a călăuzi persoanele spre o conştientizare cât mai mare clară a potenţialului lor ascuns, aceea de a unifica varietatea de interese egoiste într-un interes comun, să prezinte o viziune care să inducă persoanele la descoperirea propriilor responsabilităţi sociale şi totodată celebrând misterul vieţii într-o conştiinţă din ce în ce mai clară a valorii ei, dând la o parte fatalismul şi disperarea pentru a descoperi că avem o singură viaţă de trăit, transformând totul într-o constantă recunoştinţă faţă de Dumnezeu care vine în întâmpinarea omului.
Un al doilea moment al întâlnirii l-a constituit dialogul între auditoriu şi susţinătorii referatelor pe baza celor prezentate. În urma discuţiilor au apărut o serie de întrebări şi provocări, dar şi posibile răspunsuri referitoare la necesitatea formării integrale a preotului.

fr. Andrei Bejan,
Info. www.itrcf.ofmconv.ro