Loading...
marţi, 17 iulie 2018
OFMConv Romania

Fraţii studenţi la exerciţii spirituale

În perioada 21-26 martie, frații studenți ai Institutului Teologic Franciscan din Roman, împreună cu părinții formatori, au participat la exercițiile spirituale anuale care s-au desfășurat la Mănăstirea ,,Maica Unității” a Surorilor Benedictine Contemplative, de la Viișoara, Piatra-Neamț. Predicator a fost Pr. Virgil Blaj (OFMConv.) care, cu multă franchețe și spirit fratern, călăuzit de lumina Duhului Sfânt, ne-a ajutat să trăim bine aceste zile binecuvântate, pregătindu-ne, totodată, pentru Sfintele Paşti.

Tema exercițiilor spirituale propusă de părintele Virgil a fost nevoia omului de Dumnezeu şi cultivarea prieteniei interioare cu Cristos, plecând de la rezonanţele sale interioare ale unui Dumnezeu perceput în mod special drept „Dumnezeul mântuirii mele” (Ps 88). Această tematică a fost dezvoltată şi articulată prin aspecte şi problematici esenţiale ale vieţii de credinţă şi ale experienţei de Dumnezeu pe care creştinul autentic, în speţă fratele franciscan, trebuie să le cunoască şi să şi le asume. Enumerăm câteva dintre acestea: rolul mărturiei de credinţă şi vitalitatea spirituală (realităţi care trebuie să te conducă să îl cunoşti personal şi esenţial pe Cristos); nevoia de Dumnezeu articulată, în esenţă, ca nevoie de mântuire şi de viaţă veşnică pe care nu ni le putem da singuri (având în vedere serioasa realitate a păcatului şi a răului care „ne locuieşte”); prietenia cu Cristos (văzut ca unic mântuitor şi cale unică de mântuire şi de viaţă veşnică, de intrare în relaţie cu Dumnezeu Tatăl) care se bazează pe relaţia vie, pe întâlnirea personală cu El, devenind astfel împreună trăitori şi lucrători cu El; credinţa personală într-un Dumnezeu personal, experimentat, întâlnit ca realitate şi fiinţă vie, reală, nu abstractă sau pur teologică; pericolele şi ispitele în viaţa creştinului şi a celui consacrat, precum crearea de idoli (înţeleşi ca orice manifestare exacerbată a viciului şi a iubirii neorânduite de sine), lenea, orgoliul (hrănit în special prin satisfacerea tuturor dorinţelor lumeşti), nerecunoştinţa şi clevetirea, mentalitatea burgheză lumească, pierderea sensibilităţii şi a compasiunii. Dincolo de argumente ale gândirii marilor teologi ai Bisericii, temele şi aspectele dezbătute au fost deseori întărite şi exemplificate de părintele predicator prin istorisiri din viaţa unor mari convertiţi şi mari oameni de credinţă şi de cultură (precum  sfinții apostoli Petru și Paul,  Sf. Augustin, Sf. Francisc, Sf. Tereza de Lisieux, filosoful danez Søren Kierkegaard, Fyodor Dostoievski, călugărul trapist Thomas Merton), şi chiar din viaţa proprie. Reflexiv şi precis, profund şi concret, spontan şi deschis, lansând provocări şi semne de întrebare, stilul înţelegător şi natural al părintelui a edificat şi a ţinut trează conştiinţa fraţilor participanţi la aceste exerciţii spirituale. Învăţămintele ultime i-a ajutat pe fraţi să îşi clarifice anumite criterii de discernământ vocaţional şi de trăire a consacrării: lupta cu pasiune sfântă şi nelinişte sârguincioasă pentru a lua în credinţă şi abandonare o decizie pentru Dumnezeu, încrederea necondiţionată în Domnul, păstrarea unei memorii vii a istoriei vocaţionale şi a drumului de credinţă, asumarea precarităţii în viaţa consacrată, pentru a nu ne pierde simţul misterului şi al compasiunii (primul sentiment al lui Dumnezeu cel iubitor de oameni). De asemenea, părintele a îndemnat pe fraţi ca în acești ani de formare să îşi trăiască credința în familiaritate cu Dumnezeu, deoarece, în fața bucuriilor și greutăților pe care le experimentăm, prietenia cu Cristos dă sens şi susţinere consacrării.

Sfintele Liturghii şi momentele de rugăciune bine organizate şi trăite au constituit un ajutor în plus pentru folosul sufletesc al acestor zile sfinte. Fraţii au avut în plus bucuria ca, în după-amiaza duminicii Floriilor, să asculte mărturia de viaţă şi de credință a surorilor benedictine de acolo. Surorile au vorbit cu multă duioșie despre spiritualitatea lor contemplativă și despre sensul acestui așezământ monahal pe aceste plaiuri, fraţii rămânând edificaţi de viața și intensitatea trăirii carismei lor printr-o viață de tăcere contemplativă și rugăciune profundă, în Biserică și pentru Biserică.

Mulțumim Domnului pentru acest loc și timp binecuvântat! Sincere mulţumiri părintelui predicator Virgil Blaj care ne-a călăuzit în a conștientiza valoarea nevoii de Dumnezeu și a cultivării prieteniei interioare cu Cristos! Calde mulţumiri fraților din Casa de Postulandat care în aceste zile au ajutat, prin slujirea lor fraternă, ca fraţii studenţi să poată trăi şi gusta harul şi frumuseţea lui Dumnezeu şi a credinţei în El!

 

Fr. Adrian Cobzaru

***

Posted by Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan on 27 Martie 2018