Loading...
marţi, 17 iulie 2018
OFMConv Romania

„Cursa sfinţeniei”

Sâmbătă, 12 mai, 2018, un grup de 11 studenți din cadrul Institutului Teologic Franciscan din Roman, împreună cu părintele rector formativ Marius-Petru Bîlha, au organizat şi desfăşurat un traseu de o zi cu bicicletele, intitulat ,,Cursa sfințeniei”, având ca obiectiv vizitarea şi cinstirea în spirit de credinţă a locului martiriului şi a mormântului slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal, voind să reparcurgem „pe urmele Veronicăi” o parte din drumul pe care ea l-a făcut de nenumărate ori de la Nisiporeşti la Hălăuceşti pentru a participa la Sf. Liturghie. Un alt obiectiv al acestui traseu a fost și vizita la mormântul venerabilului slujitor al lui Dumnezeu pr. Anton Demeter, ,,preotul fără picioare”. Desigur, fiind cu toții iubitori de călătorie cu bicicletele, nu am putut ignora și această bucurie a mișcării în aer liber.

Cu bucurie în suflete, la ora 9.00, după ce i-am încredințat Domnului prin rugăciune această însorită zi, cu toții am pornit la drum încrezători în mijlocirea acestor mari slujitori ai lui Dumnezeu. Traseul s-a desfășurat pe o distanță de 90 de kilometri, cuprinzând în mod succesiv următoarele localități: Roman, Cordun, Simionești, Săbăoani, Mircești, Hălăucești, Nisiporești. Emoționați că mergem la propriu pe ,,urmele ultimului drum parcurs de această tânără sfântă”, am ajuns în cele din urmă la locul din câmp unde ea a suferit în mod eroic martirul pentru a-și apăra curăția din dragoste pentru Cristos. Mulțumindu-i Domnului că ne-a chemat să fim în acel loc, deoarece mulți l-am văzut pentru prima oară, ne-am rugat Sf. Rozariu pentru toți tinerii care sunt în căutarea sensului vieții și pentru trăirea cu intensitate a vocației și misiunii primite. Ne-am continuat drumul spre cimitirul bisericii din Nisiporeşti, unde se află mormântul Veronicăi, rugându-ne pentru statornicie în credință și pentru cei răposați. În jurul criptei din Biserica parohială, unde au fost mutate moaștele venerabilei lui Dumnezeu, Veronica Antal, am cântat și am cerut, prin gestul pelerinului, mijlocirea ei pentru drumul nostru de sfințenie. 

După ce am luat prânzul, bucurându-ne de generozitatea fraților din convent, am continuat cursa, trecând prin localitățile Muncel, Mogoșești-Siret, Luncași, Hălăucești, Mircești şi Miclăușeni unde am vizitat Castelul Sturdza și curtea mănăstirii aferente acestuia, îndreptându-ne mai apoi spre localitatea Butea unde am putut savura și o delicioasă înghețată. De aici am pornit spre localitățile Rotunda, Buruienești și Luțca, pentru ca, în cele din urmă, să ajungem la Roman, la mormântul slujitorului lui Dumnezeu, pr. Anton Demeter. În jurul mormântului său am celebrat rugăciunea Vesperelor, rugându-ne în mod deosebit pentru cei bolnavi, cerând pentru ei, prin mijlocirea părintelui, alinare și vindecare de la Domnul. Am încheiat astfel, în mod oficial ,,Cursa sfințeniei”, cursă dedicată celor doi slujitori ai lui Dumnezeu, dar și nouă, deoarece fiecare frate a fost edificat reflectând la viața și exemplul lor de sfințenie și credință.

În cele ce urmează, dorim să vă împărtășim câteva impresii din ceea ce a însemnat pentru noi această minunată zi:

,,Această zi a constituit pentru mine un moment de fraternitate și de spiritualitate, deoarece nu a fost un simplu traseu cu bicicleta, ci o adevărată cursă de cunoaștere a celor care ne-au arătat ce înseamnă cu adevărat a-l iubi pe Dumnezeu. Cu toții am avut ocazia să mergem ,,pe urmele Veronicăi” și să vedem locul unde și-a arătat dragostea față de Cristos, alegând să-i fie statornică. Mulțumesc Domnului pentru tot și sper ca această tradiție să continue și anul viitor, deoarece avem multe de învățat din aceste experiențe”.

Fr.  Cherecheș Ionuț-Iulian

 

,,Cursa de astăzi a fost o cursă într-adevăr specială. Pe lângă plăcerea de a merge cu bicicleta și vremea minunată de care am avut parte, pe lângă faptul că natura ne-a încântat cu peisajele ei și ne-a delectat cu parfumul salcâmului înflorit, momentele de fraternitate și spiritualitate, dar mai ales caracterul de pelerinaj în cinstea Fericitei Veronica Antal, martiră a curăției, au transformat cu adevărat această cursă într-o cursă pe urmele sfințeniei”.

Fr. Raimund Toma

 

,,Sunt recunoscător Domnului pentru această zi frumoasă și binecuvântată în care am participat la „Cursa sfințeniei”. Am simțit cu toții mijlocirea și ocrotirea slujitorilor lui Dumnezeu Veronica Antal și Pr. Anton Demeter. A fost o experiență deosebită care ne-a făcut bine atât la nivel fizic, cât mai ales spiritual și fratern.”

Fr. Daniel-Antonio Saranci

Mulțumim Domnului pentru această zi edificatoare şi fraților noștri de la Conventul ,,Adormirea Maicii Domnului”, din Nisiporești, pentru ospitalitatea fraternă de care au dat dovadă, promițându-le că îi vom asigura mereu de rugăciunile noastre!

Fr. Adrian Cobzaru

***

Publicată de Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan pe 13 Mai 2018