Corul Institutului Franciscan în turneu

În perioada 21-25 decembrie, fraţii români prezenţi în Campobasso şi comunitatea parohială S. Pietro Apostolo, au trăit zile de har şi de sărbătoare, împărtăşind cu fraţii studenţi franciscani bucuria Naşterii Domnului. ”Transeamus usque Bethlehem”, să mergem la Betleem… Acesta a fost leitmotiv-ul concertului ce a animat serile de 22 şi 23 decembrie, mai întâi în parohia S. Pietro Apostolo şi apoi în Catedrala de la Campobasso. Prin voci tinere şi feţe noi, venite de departe, cei 25 de fraţi studenţi ai corului Ioculatores Domini, au ajuns din România la invitaţia şi dorinţa fraţilor români din Campobasso. “Bine, să mergem, atunci…”, a fost răspunsul rectorului părintele Ioan. Şi astfel, tinerii fraţi corişti au pornit într-o experienţă nouă pentru a duce vestea naşterii Domnului poporului molizan, prin cântecele de Crăciun. Familiile din parohie s-au oferit, cu mare disponibili tate, să-i primească în casele lor pe fraţii oaspeţi, oferindu-le căldura şi prietenia lor. În afară de concert, a mai fost organizat un moment în care s-au schimbat daruri tradiţionale între reprezentanţii celor două ţări, Italia şi România: două perechi, una italiana cealaltă romană, şi-au dăruit daruri tipice din ţara lor. Prima pereche, îmbrăcată în costume tradiţionale din Roccamandolfi (CB), a dăruit perechii române un crucifix din teracotă şi un clopoţel din bronz. Ca răspuns, perchea română, îmbrăcată în costume naţionale moldoveneşti, a dăruit o icoană ce o reprezintă pe Maica Domnului cu copilul Isus şi un prosop artizanat. Mai apoi a urmat schimbul de drapeluri (cel românesc, încredinţat primarului de Campobasso dl. Di Bartolomeo, cel italian încredinţat rectorului, pr. Horvat) ce au fost depuse la picioarele sfinţilor soţi, Iosif si Maria, ca semn de mijlocire, binecuvântare şi protecţie pentru cele doua ţări. Acest moment cultural a fost însoţit de cântul la cimpoi, executat de grupul cimpoieşilor din Polo Matese (CB). La această manifestare a luat parte pr. Marco Tasca, ministrul general, împreună cu fraţii români de la Roma, fraţii de la Castelpetroso, preoţi şi surori veniţi din mai multe locuri. A doua zi, pe 23 decembrie, fraţii studenţi au susţinut un alt concert şi în catedrala din Campobasso în prezenţa arhiepiscopului locului Mons. Giancarlo Bregantini. Aceste zile pline de har au culminat cu celebrările liturgice din noaptea şi ziua de Crăciun, frumos animate de corul fraţilor studenţi şi corul parohiei Fraţii din Campobasso şi credincioşii parohiei multumesc lui Dumnezeu pentru momentele unice oferite de oaspeţii veniţi de la Institutul Teologic Franciscan din Roman Corul a mai susţinut concerte la Ptuj în Slovenia şi la Oradea.

Pace şi bine!

Fr. Augustin Vereş, Info. www.ofmconv.ro