Loading...
duminică, 19 noiembrie 2017
OFMConv Romania

Voluntariat și pastorație

Volontariat și pastorație 2017-2018

„Încă de la începutul formării sale, fratele să se angajeze la menţinerea unui stil de viaţă simplu şi esenţial şi să colaboreze la progresului dreptăţii, al păcii şi al salvgardării creaţiei. Pentru a face mai concretă aceastăi angajare, este de dorit să se ofere fraţilor, în timpul formării iniţiale, posibilitatea unei experienţe, pentru un anumit timp, de contact direct cu viaţa celor mai săraci” (DF 84).

„Misiunea apostolică ocupă un loc privilegiat în viaţa fratelui minor, urmând exemplul lui Francisc, om misionar. Biserica cheamă astăzi la o angajare în favoarea unei „noi evanghelizări” în multe părţi ale lumii. Ea consideră că persoanele consacrate împlinesc opera de evanghelizare fie prin mărturia vieţii lor, fie cu rugăciunea, tăcerea şi sacrificiul, fie atunci când se dedică direct vestirii lui Cristos. De aceea, este important să se promoveze printre fraţi, încă de la începutul formării lor, un spirit misionar în toate dimensiunile sale inclusă şi „missio ad gentes”, şi să le procure toate mijloacele necesare pentru o pregătire adecvată pentru acest minister” (DF 86).

Voluntariat

Misionarele Carității, Casa „Sf. Iosif”, Bacău: 

fr. Emanuel-Petrică Blaj

fr. Marius-Andrei Martisca

 

Fundația Pacea, OFMConv., Roman (Nt):

fr. Ciprian Sandu 

fr. Iosif Butacu

fr. Cosmin Sascău 

fr. Mihai-Alexandru Dumea 

fr. Marcelin-Paul Gal

 

Surorile Pătimirii lui Isus, Centru Rezidențial pentru copii și Oratoriu, Butea (Is)

fr. Cristian Pal 

fr. Andrei Bejan 

 

Opera „Don Calabria”, Centru de zi: o șansă pentru un viitor mai bun, Roman (Nt):

fr. Iosif-Alexandru Bârsan 

fr. Claudiu Frâncu 

 

Asociația „Iubirea și speranța”, Centru de zi pentru copii, Roman (Nt):

fr. Iosif-Ionuț Antonică 

fr. Claudiu Blaj 

fr. Ionuț-Iulian Cherecheș

fr. Liviu-Florin Mărtinuț

 

Asociația Romanița, casă pentru copii aflați în suferință, Roman (Nt):

fr. Raimund Toma 

fr. Emanuel-Petrache Antica 

 

Iozefinii lui Murialdo, Centru de zi, Roman (Nt):

fr. Cristian Istoc 

fr. Iulian-Andrei Murărașu 

 

Fiicele sfintei Maria a divinei Providențe, Centru pentru activități sociale „Rază de Soare”, Sagna (Nt):

fr. Francisc-Ovidiu Cojoc

fr. Ion Frâncu

 

Surorile Franciscane misionare de Assisi, centru de zi, Hălăucești (Is):

fr. Daniel-Antonio Saranci 

fr. Alexandru Alfred 

fr. Adrian Ficău

fr. Vasile Pericică 

 

Librăria Serafica, OFMConv, Roman (Nt):

fr. Mihai-Alexandru Dumea

 

Căminul de bătrâni, Gherăiești (Nt):

fr. Felix Oprea

fr. Mihai Blăjuț 

 

Pastorație

Parohia „Sf. Iosif Muncitorul”, Buruienești (Nt)

fr. Iulian-Robert Tâmpu 

fr. Gabriel Pal

 

Parohia „Nașterea Maicii Domnului”, Hălăucești (Is)

fr. Iosif-Mihai Sabău 

fr. Adrian Cobzaru

 

Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, Nisiporești (Is)

fr. Petru Vârgă 

fr. Marius Andrei 

 

Parohia „Inima Neprihănită a Mariei”, Roman (Nt)

fr. Emanuel Pița 

fr. Marian-Emanuel Vătămănelu 

 

Parohia „Sf. Tereza”, Roman (Nt)

fr. Narcis-Leonard Laslău 

fr. Marius-Andrei Martisca 

 

Parohia „Înălțarea Domnului”, Sagna (Nt)

fr. Andrei-Iulian Ciobanu 

fr. Emanuel Cătălin 

 

Parohia „Preasfânta Fecioară Maria Îndurerată”, Satu Nou (Nt)

fr. Mihai Oprea 

 

Curia provincială, Bacău

fr. Ionuț-Iulian Cherecheș