Loading...
vineri, 15 decembrie 2017
OFMConv Romania

5 martie 2012: Masa rotundă: „Aspecte filosofico-teologice: Credinţă şi raţiune. Familia”

Luni, 5 martie 2012, a avut loc masa rotundă a fraţilor studenţi cu tema: „Aspecte filosofico-teologice: Credinţă şi raţiune. Familia”, eveniment organizat de Facultatea de Teologie Pastorală şi Facultatea de Filozofie „I. Duns Scotus”, din cadrul Institutului Teologic Franciscan din Roman (NT).
Un prim moment al acestui eveniment l-a reprezentat cuvântul de deschidere adresat de către pr. lect. univ. dr. Damian Pătraşcu, rectorul Institutului, precum şi salutul introductiv al pr. asist. univ. drd. Cazimir Ghiurca, unul dintre cei doi moderatori ai întâlnirii, care a evidenţiat scopul şi importanţa desfăşurării acestei activităţi scolastice.
Prima parte a programului a fost constituită de următoarele prezentări:
– Fr. Andrei Bejan – Credinţa şi raţiunea în gândirea lui Bonaventura
A ne opri asupra lui Bonaventura doar ca filozof este destul de dificil, deoarece în gândirea sa filozofia, teologia şi mistica formează un sistem unitar şi compact, rar depăşit, pe lângă aceasta, fiind caracterizat şi de o profunditate deosebită. Toţi aceşti factori intelectuali şi psihologici l-au ajutat să ofere o sinteză armonioasă şi în mod genial articulată asupra lui Dumnezeu, a omului, a lumii şi a vieţii.
Pentru Doctorul Serafic se prezintă ca fiind evident faptul că filozofia este câmpul ce corespunde raţiunii. Raţiunea nu este nicidecum raţiune pură în sensul kantian, ci este o raţiune rănită de păcatul originar. Numai credinţa este aceea care îi restituie integritatea. În momentul în care credinţa oferă o lumină superioară, atunci raţiunea acţionează ca şi raţiune autonomă, descoperă adevăratul sens al fiinţelor şi poate să ofere o gândire filozofică, mai ales acea gândire care priveşte fiinţa naturală. Raţiunea, văzută din această perspectivă, este maestră şi domneşte în domeniul propriu neconfundându-se cu teologia, căreia îi este rezervată datoria de a face explicit domeniul revelaţiei.
– Fr. Marius Baciu – Credinţa şi raţiunea în gândirea lui I. Duns Scotus
Scotus nu devalorizează şi nici nu denigrează raţiunea, dar o vede şi o consideră în statutul ei actual, ceea ce vrea să spună, in homo viator, realitatea cotidiană a omului. Chiar recunoscând că intelectul, în starea de originală integritate, ar putea cunoaşte multe adevăruri, filozoful franciscan subliniază că omul istoric, cum se găseşte acum, păstrează vocaţia şi tensiunea faţă de adevăr în toată plinătatea sa, dar hic et nunc poate să-l ajungă numai datorită luminii credinţei.
Doctorul Subtil are o viziune personalistă şi unitară a gândirii şi a acţiunii, unitate care este primită de raţiunea iluminată de credinţă şi nu de raţiunea pură. Astfel, el nu construieşte un sistem al raţiunii, dar analizează o experienţă a raţiunii separate de credinţă, găsind lumină şi coerenţă, dar şi obscuritate şi nesiguranţă. Filozofii păgâni cred în autosuficienţa naturii, dar din contra, teologii cunosc limitele naturii şi necesitatea harului şi a perfecţiunii supranaturale. Aceasta este o opţiune de credinţă, nu o cucerirea a raţiunii
– Fr. Andrei Mîrţ – Credinţa şi raţiunea în gândirea lui William of Ockham
Ockham este conştient de fragilitatea teoretică a armoniei dintre raţiune şi credinţă. Motivele care îl conduc la separarea filosofiei de teologie, a raţiunii de credinţă, se găsesc în gratuitatea credinţei şi în libertatea divină. Dacă unele adevăruri revelate ar putea fi dobândite pe cale raţională, revelaţia ar fi inutilă. Dumnezeu nu revelează omului adevăruri pe care acesta le cunoaşte deja sau le poate cunoaşte prin intermediul raţiunii. Dacă Dumnezeu a revelat unele adevăruri, aceasta înseamnă că omul, de unul singur, nu ar putea să le dobândească.
Domeniile credinţei şi ale raţiunii şi problemele teologice şi filosofice urmează în mod inflexibil legile logice ale demonstraţiei. Teologul poate prezenta toate propoziţiile ca obiect al credinţei, cu condiţia ca ele să fie fondate pe revelaţie, dar nu poate admite că astfel de propoziţii se transformă în adevăruri demonstrabile. Nu există nimic în comun între cele două domenii din moment ce un articol de credinţă nu poate fi demonstrat prin evidenţă.
După o scurtă pauză a urmat cea de-a doua parte a acestei activităţi ştiinţifice, avându-l ca moderator pe pr. asist. ct. Damian Anton. Cu intenţia de a evidenţia valoarea familiei în viaţa Bisericii şi în contextul societăţii contemporane au fost prezentate conferinţele susţinute de:
– Fr. Alin-Nicolae Burlacu – Familia – Perspective psihologice, antropologice, sociologice şi morale
Familia a fost, este şi va fi mereu un subiect pe cât de vast pe atât de cercetat. Odată cu apariţia globalizării, familia a început sa fie lovită direct sau indirect în aspectele ei fundamentale. Acest fenomen a făcut ca multe dintre ştiinţele pe care le avem astăzi să se oprească asupra a ceea ce cred ele că ar însemna familia.
Prin urmare a fost făcută o scurtă prezentare a ceea ce psihologia, antropologia, sociologia şi Biserica exprimă cu privire la familie. Dacă psihologia arată problema, sociologia şi antropologia încearcă să ofere şi un răspuns la aceste probleme. Biserica, în demersul său de a ajuta familia, luând în considerare toate celelalte ştiinţe, încearcă să ofere răspunsul ei la problemele întâmpinate astăzi de familie. S-a putut observa cum diferitele documente date de către Biserică au fost şi sunt de un real folos. Important este de reţinut faptul că familia are nevoie de ajutor, un ajutor care trebuie să vină în special din partea Bisericii, ea fiind prima responsabilă de nucleul omenirii, nucleu care este familia, o familie creştină.
– Fr. Iosif Tiba – Procesele familiale
În interiorul familiei se întâlnesc numeroase procese şi fenomene ca de exemplu: inter-cunoaşterea, comunicarea, cooperarea, conflictul, competiţia, negocierea, formarea unor coaliţii, manipularea, etc. Cele mai importante sunt inter-cunoaşterea şi comunicarea, ele aflându-se la baza formării şi evoluţiei cuplului şi a familiei.
Familia şi relaţiile familiale reprezintă principalul izvor al vieţii afective a omului. Relaţia afectivă a copilului cu mama şi tatăl său vor fi modelul de bază al dezvoltării sentimentelor faţă de sine şi ceilalţi. Luată ca definiţie, spunem despre iubire că, este sentimentul puternic de afecţiune, atracţie şi unire a celor doi parteneri care formează cuplul. Căsătoria însă nu este un proces mecanic, automatic. Nu este suficient ca două persoane să se întâlnească şi să decidă formarea unei familii. Cei doi trebuie să fie conştienţi că este o realitate care trebuie construită zi de zi.
– Fr. Iosif Dancă Sr. – Familia de ieri şi de azi
Cu cât lumea a evoluat cu atât familia, ca şi instituţie sacră, a avut de suferit. Familia modernă şi-a pierdut drumul, s-a dezorientat şi pare că nu mai există cale de întoarcere. De aceea şi strigătul Bisericii: „Încotro, familie creştină?” este un apel cât se poate de potrivit şi necesar, prin care omul contemporan este rechemat la a-şi regândi propria viaţă, la a-şi reorganiza propriile criterii în baza cărora îşi conduce existenţa pe acest pământ. Dacă familia a ajuns în criză este în primul rând o urmare a faptului că omul i-a luat locul lui Dumnezeu: omul contemporan pare să nu mai aibă nevoie de Dumnezeu. Deseori Dumnezeu pare că nu mai are loc în viaţa familiei actuale. La fundamentul vieţii de familie nu mai stă Dumnezeu, dar banul, puterea, interesul.
În acest context, Biserica continuă să atragă atenţia asupra faptului că a merge înainte fără a se ţine cont de drumul parcurs până acum presupune un risc enorm, deoarece a nu ţine cont de trecut, a nu face referinţă la zestrea şi bogăţia acestuia înseamnă a merge înainte orbeşte, înseamnă a uita originile creştine ale familiei, înseamnă a uita că familia nu este o afacere a omului dar o instituţie voită şi sfinţită de Dumnezeu.
Pe marginea celor prezentate în cadrul acestei întâlniri, într-un ultim moment, au urmat o serie de dezbateri. Toate acestea au avut drept scop încercarea de a cunoaşte şi a aprofunda diferite aspecte semnificative referitoare la familie, pe de o parte, iar pe de altă parte, la credinţă şi raţiune, având ca punct de convergenţă concepţia că familia este locul unde se nasc, se dezvoltă şi se maturizează credinţa şi raţiunea persoanei umane.

fr. Andrei Bejan,
Info. www.itrcf.ofmconv.ro